Cătălin Botezatu
Boicu Alexandru (n. 3 decembrie 1966, Alexandria, Teleorman) este un creator de modă și fotomodel din România.
A primit numeroase premii pentru creațiile sale, iar viața sa personală a constituit de multe ori obiectul presei tabloide, în special datorită relațiilor sale amoroase. Deși nu a fost niciodată căsătorit, în 2009 a mărturisit că este tatăl unui băiat de 20 de ani.
Cariera
Și-a început cariera în modă în anul 1984 ca manechin al casei de modă Venus, condusă de Zina Dumitrescu. În anul următor, a primit, la Frankfurt, titlul de Cel mai bun manechin al anului în Europa.
A urmat cursurile Institutului European de Modă din Milano. Gianni Versace l-a ales să lucreze timp de șase luni în atelierele sale.
Botezatu a devenit director de stil al casei de modă Europa din București, după care și-a înființat propria casă de modă, Delphi. Și-a deschis prima casă de modă în țară în 1996 și a lansat numeroase colecții: „Buddha Bar”, „Egyption”, „Kyoto”, „Angels”, „Ameno”, „Chicago” etc. și o linie de lenjerie masculină.
La Paris, designerul român a susținut o paradă a modei în cadrul evenimentului „Herritage Mode et culture - Paris 2007”, organizat la Ambasada României, sub înaltul patronaj al Ministerului Afacerilor Externe.
Este singurul creator de moda din țară care se ocupă scenografie, regie, coloană sonoră, cat și de styling-ul colecției (bijuterii, pantofi, aplicații capilare etc.).
Premii obținute
De-a lungul carierei sale a obținut numeroase premii și distincții:

- 1996: cel mai bun creator al anului din România;
- 1997: premiul Societății Române de Televiziune;
- 1998: cel mai bun creator de modă;
- 1999: premiul de excelență oferit de revista VIP;
- 2004: premiul Creatorul Anului și Premiul pentru Contribuția în Domeniul Modei;
- 2005: desemnat de TVR Cel mai iubit creator de modă;
- 2006: premiul pentru Excelență în Modă (din partea Fashion TV) și Cel mai bun creator de modă (din partea revistei VIP)
- 2009: la Gala Celebrităților a fost desemnat drept Celebritatea Anului în Modă.
Adina Buzatu
Adina Buzatu (n. 18 martie 1977, București, România) este un stilist român specializat în vestimentația masculină și fondatorul magazinelor TRENDS by Adina Buzatu. Deține două magazine Trends by Adina Buzatu, care au avut în 2012 o cifră de afaceri de 1,4 milioane de euro. A fost căsătorită și are o fiică, Sara, de 15 ani.
Adina Buzatu a început să lucreze la 16 ani într-o firmă de import, la 18 ani era surveillance într-un casino bucureștean. La vârsta de 20 de ani a început prima afacere, compania condusă de Adina Buzatu devenind cel mai important exportator de fier vechi din România. A continuat cu propriul show-room de pielărie și haine de blană, iar din 2006 a deschis TRENDS by Adina Buzatu. Adina Buzatu este promotorul unui concept original în moda masculină românească, care îmbină calitatea excepțională a unor branduri vestimentare, cu servicii de stilism particularizate în funcție de personalitatea, aspectul fizic și modul de viață al fiecărui bărbat dornic de o imagine corectă.
Adina Buzatu a lansat un nou parfum, Trends by Adina Buzatu for her, in compania multor vedete din showbiz. Creat pe o structura accentuat orientala, picant, parfumul este expresia voluptatii si a senzualitatii feminine. Acesta este cel de-al doilea parfum al Adinei Buzatu, dupa varianta masculina, aparuta pe piata in urma cu patru ani care s-a bucurat de un real succes .
În cele două magazine TRENDS by Adina Buzatu din București sunt prezente, în exclusivitate pentru România, 49 de branduri cu nume de tradiție apreciate de cunoscători pentru calitatea excepțională a produselor și personalitatea puternică a colecțiilor. În 2012, magazinele TRENDS au avut o cifră de afaceri de 1,4 milioane de euro.
Alte proiecte
Ca stilist, Adina Buzatu a conceput costumele piesei de teatru „Boeing-Boeing”, regizată de Șerban Puiu precum și ținutele masculine pentru piesa „Visul unei nopți de vară” în regia lui Ioan Cărmăzan. De asemenea, a realizat costumele pentru Hamlet, după William Shakespeare, în regia lui Marcel Țop, care aduce pe scenă o distribuție de zile uriașe: Tudor Aaron Istodor, Maia Morgenstern, Marius Bodochi, Laura Cosoi, Dorin Andone, Viorel Păunescu, Cristina Mihăilescu, Mihai Stănescu, Smaranda Caragea, Alexandra Murăruș și Andrei Runcanu.
Stilistul Adina Buzatu si-a facut debutul in 2013 in lumea filmului. Ea a acceptat invitatia regizorului Toma Enache de a aparea in productia “Nu sunt faimos, dar sunt aroman”. Adina Buzatu a jucat propriul rol, acela de stilist si proprietar de magazine, dar nu in Romania, ci in Statele Unite.
Adina Buzatu susține ca Ambasador inițiativa Nelson Mandela 46664 Bangles România, fundatie care luptă pentru prevenirea HIV/SIDA. S-a implicat și în acțiuni caritabile.

Alexandru Ciucu
Istoricul familiei Ciucu în domeniul croitoriei masculine își are rădăcina în activitatea bunicii lui Alexandru Ciucu, Maria Ciucu, care în1939 se specializează în croitoria de costume.
La rândul lui, Alexandru Ciucu Sr , tatăl lui Alexandru, continuă activitatea mamei sale. În anul 1992 este printre primii întreprinzători care reușește să privatizeze secția pe care o are în subordine și, să întemeieze una dintre primele societăți private în domeniu,SAMRIC SA. Începe o perioadă în care produce costume de lux pentru export, pentru renumite branduri internaționale (Hugo Boss, Pierre Cardin, Giorgio Armani etc.
Alexandru Ciucu s-a lansat în lumea modei ca designer de costume masculine. În 1997, după ani de "ucenicie", acesta deschide alături de tatăl său – Alexandru Ciucu Sr , primul magazin ”SAMRIC”, iar în 1999 primul magazin ”TATA&fiul”, dedicat în totalitate îmbrăcămintei clasice pentru bărbați. În același an este lansată prima colecție de costume sub acest brand în cadrul unei prezentări personale de modă. În perioada 2000 - 2005 sunt inaugurate mai multe magazine TATA&fiul și SAMRIC, atât în București cât și în provincie -Iași și Brașov.
Atelierul de Înaltă Croitorie Alexandru Ciucu[modificare | modificare sursă]În anul 2006, designerul înființează un atelier de creație vestimentară intitulat Atelier de Înaltă Croitorie din România, creațiile acestuia fiind ulterior expuse la târguri și expoziții de profil din România, alte țări din Europa
Anul 2009 este marcat de începutul colaborării Atelierului cu Casa Regală a României. Având inițial statutul de partener, după un an de probă – în 2010, firma devine Furnizorul Oficial al Casei Regale pentru o perioadă de trei ani.Acest titlu i-a fost reînnoit în 2013.
„"Familia Regală a României apreciează costumele bărbătești ale lui Alexandru Ciucu pentru distincția lor, calitatea țesăturilor, precum și atenția pentru detalii."”—Alteța Sa Regală Principele Radu al României
Atât Regele Mihai cât și Principele Radu au purtat ținute create de Alexandru Ciucu în diverse ocazii oficiale, printre care nunta Prințului William cu Kate Middleton de la Londra si nunta Prințului Albert de Monaco.
În anul 2013, Regele Simeon al Bulgarilor și Principele Albert de Monaco devin clienții designerului Alexandru Ciucu, acesta realizând costume la comandă pentru Altețele Sale Regale.
Prima colecție de costume pentru bărbați semnată Alexandru Ciucu a fost cea lansată în anul 2009 și numită Vanity.Him , fiind la acel moment, în același timp și un tribut artistic adus lui Florian Pittiș. Colecția a fost destinată bărbatului rafinat, elegant, întotdeauna atent la detalii, capabil să pună în valoare hainele pe care le poartă și care reușește să imprime în viziunea celorlalți un stil propriu, masculin.
În următorul an a fost lansată – sub aceeași semnătură o a doua colecție, Ego.Escape, dedicată artistului Salvador Dali.Aceasta a fost supusă unei critici negative din partea presei de specialitate.
Au urmat colecțiile Bărbații se îmbracă de la Ciucu – O colecție ca-n filme în 2011 – inspirată din filme hollywoodiene și, L`Homme.Roi în 2012, prima colecție care a fost prezentată atât în București cât și în Monte Carlo la Hotel de Paris, sub Înaltul Patronaj al Casei Regale a României. În același an, creatorul de modă a fost invitat să creeze un brad de Crăciun pentru Festivalul brazilor de la Monaco, alături de branduri precum Chanel, Prada, Gucci, Louis Vuitton. Creația lui Alexandru Ciucu a fost apreciată și cumpărată la licitație de către Albert al II-lea, Prinț de Monaco.
Anul 2013 a fost unul care a marcat o premieră: pe lângă colecția tradițională dedicată bărbaților, colecția Lady vs Gentleman a cuprins și o mini colecție destinată costumelor de damă – omagiu adus legendarei Coco Chanel la aniversarea a 130 de ani de la nașterea ei.
În luna aprilie a anului 2013, aceeași colecție - Lady vs Gentleman – a fost prezentată pentru al doilea an consecutiv, în Principatul Monaco.
În luna martie 2014 Alexandru Ciucu a lansat colecția Miss & Mister Bespoke 2014, printr-o prezentare centrată pe punerea în valoare a creațiilor de tip bespoke (în regim de croitorie – dar pe măsurile clientului), în raport cu cea made-to-measure (în regim de croitorie manuală – dar fără a fi dedicată în mod special unui client). În același an dar în luna decembrie, designerul a participat pentru a doua oară la „Festivalul Brazilor de Crăciun” de la Monte Carlo, cu un brad în miniatură din cupru și argint laminat – licitat în scop caritabil.Deasemeni a lansat în februarie 2015 colecția Tailored Glory 2015, ce a inclus costume inspirate de eleganța uniformelor militare ale secolului al XIX-lea, prezentate pe podium de soldații Regimentului 30 Gardă „Mihai Viteazul” cu ocazia împlinirii a 155 de ani de la înființarea acestei unități.